Venirea lui Dan Petrescu la Celtic, analizată pentru prima dată în presa din Scoția! Britanicii au aflat și cu cine concurează fostul antrenor al celor de la CFR Cluj

Venirea lui Dan Petrescu la Celtic, analizată pentru prima dată în presa din Scoția! Britanicii au aflat și cu cine concurează fostul antrenor al celor de la CFR Cluj
  • Publicat:
  • Actualizat:

Presa din Scoția a vorbit pentru prima dată „cu subiect și predicat” despre posibilitatea venirii lui Dan Petrescu la Celtic. Marea rivală a lui Rangers FC a pierdut primul titlu după nouă campionate consecutive, iar Neil Lennon a fost îndepărtat. Britanicii au și un nume despre care spun că ar fi favorit în birourile de pe Celtic Park.

Dan Petrescu a fost dat afară de la Kayserispor după doar opt meciuri. Într-o lună și jumătate petrecută în Turcia, campionul României a înregistrat două victorii, trei remize și a avut trei eșecuri.

Deși a ajuns să fie dur contestat de către suporteri, plecarea „Bursucului” a surprins, mai ales în fotbalul românesc. Iar surpriza divorțului de Super Lig a fost cel puțin la fel de mare ca alegerea inițială.

Venirea lui Dan Petrescu la Celtic, abordată pentru prima dată în presa din Scoția! Britanicii au aflat și cu cine concurează fostul antrenor al celor de la CFR Cluj

Dan Petrescu și-a justificat eșecul de la Kayserispor prin problemele personale, dar nu puțini sunt cei care speculează pe seama unei posibile oferte reîncălzite din partea lui Celtic Glasgow. Scoțienii l-au dorit și înainte de a semna în Turcia, iar ProSport a prezentat în exclusivitate oferta britanicilor.

The Scottish Sun a preluat din mers zvonurile unui posibil interes pe Celtic Park pentru antrenorul român. Jurnaliștii britanici nu au uitat meciurile mari făcute de CFR Cluj împotriva „catolicilor” în preliminariile Ligii Campionilor din urmă cu două sezoane, atunci când campioana din Scottish Premier League a fost eliminată din turul 3 preliminar.

Sub titlul „Ținta lui Celtic, Dan Petrescu, spune că nu poate prelua o echipă din cauza problemelor personale”, publicația de la Glasgow notează că legendarul jucător al românilor apare printre favoriții lui Celtic, ca variantă de înlocuire pentru Neil Lennon.

Scoțienii amintesc despre declarația „Burscului”, prin care acesta amintește că a fost foarte aproape să o preia pe Celtic în 2014.

Dan Petrescu a și explicat decizia de a pleca de la Kayseri și spune că nu va prelua prea curând o echipă. „Am o problemă personală și a trebuit să opresc aventura mea aici. Trebuie să plec. Patroana a înțeles, am rămas în relații foarte, foarte bune. Echipa e pe un loc bun acum, nu e pe un loc retrogradabil. Având o poblemă personală, chiar nu mai pot antrena nicăieri acum”, a spus Dan Petrescu, la Pro TV.

Între timp, jurnaliștii au aflat și numele cu care ar putea concura Dan Petrescu pentru eventuala preluare a lui Celtic. Este vorba despre Steve Clarke, actualul manager al naționalei Scoției.

Acesta are experiență în fotbalul mare atât ca jucător (a jucat pentru Chelsea – n.r.), dar și ca tehnician. A fost asistentul lui Jose Mourinho la Chelsea, dar și secund la Liverpool. Ca principal, a antrenat la Reading, dar și la Aston Villa sau Kilmarnock.

7 trofee are în palmares antrenorul Dan Petrescu: 4 titluri de campion, o Supercupă a României, o Cupă a Chinei și o promovare în prima ligă cu Kuban Krasnodar

Sportul Studențesc, Rapid, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al Arabi, ASA Târgu Mureș, Jiangsu Suning, Al-Nasr, Guizhou Hengfeng, CFR Cluj și Kayserispor sunt echipele antrenate de Dan Petrescu

E foarte greu să mai prinzi o echipă de top acum. Odată ce ajungi la un nivel şi te dă afară după o lună de zile, e greu să mai prinzi o echipă de top. Părerea mea e că a greşit, eu n-aş fi făcut niciodată mutarea asta. A vrut să antreneze. E păcat! Chiar îmi pare rău pentru Dan Petrescu
Vasile Miriuță

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×